Milionarul tăcut care a condus fotbalul din România decenii la rând dezvăluie cum a fost forțat de Statul Paralel să se retragă! „Am preferat să plec, decât să mă duc în pământ”

Milionarul tăcut care a condus fotbalul din România decenii la rând dezvăluie cum a fost forțat de Statul Paralel să se retragă! „Am preferat să plec, decât să mă duc în pământ”
  • Publicat:
  • Actualizat:

Mircea Sandu a explicat de ce a renunțat să mai conducă fotbalul românesc, în contextul în care s-a temut serios de faptul că ar putea să ajungă la închisoare.

Acesta susține că a fost pus sub o presiune imensă, dar lucrurile „s-au mai relaxat” după ce a anunțat că n-are de gând să mai prindă un mandat la șefia FRF.

Mircea Sandu, la un pas să ajungă la închisoare: „Din clipa aia, lucrurile s-au mai relaxat!”

Mircea Sandu a recunoscut că n-a scăpat încă de procese, dar speră ca instanța să „judece corect”.

Din 2014, fotbalul românesc este condus de Răzvan Burleanu, care a devenit președintele FRF la nici 30 de ani.

„Am renunțat văzând presiunea de la cel mai înalt nivel care tindea spre o condamnare cu executare. Am simțit că mă pândea. În 2012 am anunțat că nu mai candidez. Din clipa aia, lucrurile s-au mai relaxat. În 2016, au plecat Coldea și Koveși.

Semnalul a apărut de când a fost scandalul cu Craiova. Toți prietenii mei, Ionițoaia, Adrian Păunescu, Nistorescu, m-au făcut terci. Niciunul după ce am fost achitat de această instanță nu au scos o vorbă”, a spus Mircea Sandu.

„Și acum mai am procese. Mă judec, ce să fac. Sper ca instanța să judece corect. Am muncit prea mult în fotbalul românesc ca să vină cineva și să distrugă tot.

Nu m-a împins nimeni să plec de la FRF. Nicio persoană nu mi-a spus: ‘Retrage-te’. Am simțit eu ce se întâmplă”, a mai declarat Mircea Sandu, la „Poveștirile Sportului”.

„Am preferat să stau lângă familie decât să mă duc în pământ!”

„Coldea a zis că o să câștige Chivorchian, dar l-a corectat Maior spunându-i: ‘Aici nu se bagă nimeni, o să câștige Burleanu’. Gândește-te, despre Gică Popescu nu s-a pomenit nimic, deși se știa că o să candideze.

Am preferat să plec și să stau lângă familie, decât să mă duc în pământ. Și așa avusesem prima operație grea, făcusem chimioterapie, radioterapie”, a mai spus fostul șef al FRF.

„Noi ne bucurăm de nepoți în fiecare zi. Trăim o viață normală, iar o familie implică și copii și nepoți. Sper să prind și strănepoți! Am cotizat atâția ani, 40 de ani, pentru pensie în România, mai exact 42 de ani, așa că vreau să-mi recuperez investiția. De ce nu?!”, a spus Mircea Sandu, spre finalul anului trecut, conform Cancan.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Momentele pe care Pepe și Yasmina nu le vor uita niciodată. Primele imagini cu mirii!
Momentele pe care Pepe și Yasmina nu le vor uita niciodată. Primele imagini cu mirii!
A reacționat, după ce Rapid a anunțat plecarea sa de la echipă
A reacționat, după ce Rapid a anunțat plecarea sa de la echipă
Ce ar fi pățit Cristian, tânărul luat de viitură în Italia?! Ipoteza șocantă a autorităților
Ce ar fi pățit Cristian, tânărul luat de viitură în Italia?! Ipoteza șocantă a autorităților
Pe cine va folosi Edi Iordănescu în poartă la EURO 2024: „Cele mai mari șanse”
Pe cine va folosi Edi Iordănescu în poartă la EURO 2024: „Cele mai mari șanse”
Dieta pe care o respectă cu SFINȚENIE Dana Rogoz. Are un abdomen plat, deși a născut de două ori
Dieta pe care o respectă cu SFINȚENIE Dana Rogoz. Are un abdomen plat, deși a născut de două ori
Ilinca Vandici rupe tăcerea despre infidelitatea fostului ei soţ, Andrei Neacşu. „Eu nu am zis că accept, am zis că iert”
Ilinca Vandici rupe tăcerea despre infidelitatea fostului ei soţ, Andrei Neacşu. „Eu nu am zis că accept, am zis că…
BANCUL ZILEI. Bulișor vede un cetățean ieșind dintr-un bordel și se ia după el: - Nene, am văzut de unde ai ieșit!
BANCUL ZILEI. Bulișor vede un cetățean ieșind dintr-un bordel și se ia după el: - Nene, am văzut de unde…
ANIMAŢIE. Explozia de la Dedeman Botoşani, produsă în timp ce se monta o centrală termică. Cinci angajaţi, răniţi grav
ANIMAŢIE. Explozia de la Dedeman Botoşani, produsă în timp ce se monta o centrală termică. Cinci angajaţi, răniţi grav
Ce RISCĂ bărbații care au MAI MULȚI copii?
Ce RISCĂ bărbații care au MAI MULȚI copii?
Câţi bani poate primi Nadia Comăneci, lună de lună, de la statul român. Suma a fost făcută publică
Câţi bani poate primi Nadia Comăneci, lună de lună, de la statul român. Suma a fost făcută publică
Sărbătoare în familia lui Pepe! Ce meniu le-au pregătit Pepe și Yasmine în decorul de vis pregătit pentru invitați
Sărbătoare în familia lui Pepe! Ce meniu le-au pregătit Pepe și Yasmine în decorul de vis pregătit pentru invitați
INTERZIS în toate apartamentele din România. Legea a intrat deja în vigoare
INTERZIS în toate apartamentele din România. Legea a intrat deja în vigoare
Femeia din Buzău care și-a îngropat copilul de viu: 'N-am putut să stau cu durerea în suflet'
Femeia din Buzău care și-a îngropat copilul de viu: 'N-am putut să stau cu durerea în suflet'
Uite îngheţata, nu mai e îngheţata! Vedetele din România în imagini interzise cardiacilor
Uite îngheţata, nu mai e îngheţata! Vedetele din România în imagini interzise cardiacilor
Ce jocuri noi vor fi disponibile în mod gratuit pentru abonații Netflix
Ce jocuri noi vor fi disponibile în mod gratuit pentru abonații Netflix
De ce Ucraina nu are nevoie de o armă-minune pentru a învinge Rusia. Explicațiile unui oficial american
De ce Ucraina nu are nevoie de o armă-minune pentru a învinge Rusia. Explicațiile unui oficial american
Au fost stabilite meciurile care vor decide ultima echipă promovată în Liga 2
Au fost stabilite meciurile care vor decide ultima echipă promovată în Liga 2
Ce pățesc cauciucurile pe asfaltul e încins? Cum se comportă anvelopele RunFlat pe căldură
Ce pățesc cauciucurile pe asfaltul e încins? Cum se comportă anvelopele RunFlat pe căldură
Cum arată acum mormântul Denisei Răducu. Internauții au fost revoltați pentru că nu avea lumânare aprinsă
Cum arată acum mormântul Denisei Răducu. Internauții au fost revoltați pentru că nu avea lumânare aprinsă
×